închide
Numele Dumneavoastră
Adresa de email a destinatarului
Mesajul ataşat
 
Vizitatori de la lansare: 16777215 Română | English

Letís Do It, Romania!

  • Printează această pagină
  • Măreste dimensiunea textului
  • Micşorează dimensiunea textului
Orasul Curtea de Arges, dezvoltat prin Programul Operational Regional

Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a semnat in data de 1 septembrie 2010, la Curtea de Arges, cele trei contracte de finantare prin Programul Operational Regional incluse in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al orasului Curtea de Arges.

Valoarea totala a proiectelor este de 55.652.169,74 lei, din care finantarea nerambursabila solicitata este de 43.236.950,22 lei.

Pentru accesarea fondurilor, Primaria municipiului Curtea de Arges a intocmit Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU), document strategic care sta la baza dezvoltarii ulterioare a municipiului si include 3 proiecte individuale.

Proiectul „Cresterea calitatii infrastructurii rutiere in municipiul Curtea de Arges” vizeaza fluidizarea traficului si cresterea gradului de siguranta a circulatiei, prin modernizarea retelei de strazi orasenesti din cartierele Marina Postei, Noaptes, Cartier Est Valea Sasului - Groape din municipiul Curtea de Arges.

Astfel, va fi facilitat accesul la reteaua de drumuri nationale, respectiv la DN 7 si DN 73C, Curtea de Arges, din Ramnicu Valcea. Valoarea totala a proiectului este de 47.649.554,76 lei, din care finantarea nerambursabila solicitata este de 37.196.083,26 lei (98% din valoarea eligibila a proiectului).

Proiectul “Revitalizarea utilitatii cladirilor degradate prin infiintarea unui centru de recreere pentru pensionari si a unui centru de zi pentru persoane cu dizabilitati în Municipiul Curtea de Arges” are drept obiective:

  • regenerarea urbana a zonei, prin reabilitarea unor cladiri degradate si modernizarea acestora, in vederea schimbarii destinatiei in Centru de recreere pentru pensionari, respectiv Centru de zi pentru persoane cu dizabilitati;
  • cresterea accesibilitatii populatiei din Municipiul Curtea de Arges si zonele limitrofe la servicii sociale aliniate standardelor nationale si europene in domeniu;
  • constientizarea opiniei publice asupra problematicii persoanelor varstnice si cu dizabilitati, segmente vulnerabile ale populatiei, care au nevoie de sprijinul comunitatii;
  • intarirea capacitatii administratiei publice locale de a organiza si implementa initiative in domeniul imbunatatirii infrastructurii urbane si serviciilor sociale.

Valoarea totala a proiectului este de 5.843.572,60 lei, din care finantarea nerambursabila solicitata este de 4.475.269,96 lei (98% din valoarea eligibila a proiectului). Proiectul „Cresterea sigurantei si securitatii cetatenilor din Municipiul Curtea de Arges, prin implementarea unui sistem de supraveghere video” isi propune:

  • cresterea sigurantei cetatenilor din municipiul Curtea de Arges, pentru crearea unui mediu propice imbunatatirii gradului de confort si securitate, prin implementarea unui sistem de supraveghere video, in locatii publice (intersectii, strazi, parcuri, perimetrul scolilor, gradinitelor si al altor institutii de interes public), monumente arhitectonice, situate in centrul orasului, dar si in cartiere marginase, unde exista un risc ridicat de aparitie a infractiunilor, actelor de vandalism si a altor fapte care perturba linistea publica;
  • cresterea gradului de siguranta a circulatiei pe strazile orasenesti din municipiul Curtea de Arges, prin implementarea sistemului de supraveghere video propus prin acest proiect individual, avand in vedere ca se va realiza monitorizarea circulatiei la nivelul intregului municipiu.

Valoarea totala a proiectului este de 2.159.042,38 lei, din care finantarea nerambursabila solicitata este de 1.565.597,00 lei (98 % din valoarea eligibila a proiectului).
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului | Str. Apolodor, nr. 17, Latura Nord, sector 5 | Tel: 037 211 14 09 | e-mail: info@mdrt.ro

Se recomanda utilizarea browser-ului Microsoft Internet Explorer 6 la o rezolutie minima de 1152x864